Comunicate de presa Comunicate de presa

Înapoi

Calsonic Kansei confirmă: 30 milioane de euro în România și 300 de noi locuri de muncă

Compania niponă Calsonic Kansei își extinde businessul din România prin investirea a 30 milioane euro într-o fabrică de componente electronice, la Ploiești,  unde va crea cca. 300 de noi locuri de muncă.

Decizia finală a fost luată ca urmare a discuțiilor purtate de ministrul Ilan Laufer  cu reprezentanții Calsonic Kansei, cu ocazia vizitei din luna septembrie în Japonia și a fost comunicată printr-o scrisoare oficială a directorului de operațiuni pentru România, Hiroyuki Horii. 

"Salut decizia companiei japoneze, care dovedește încrederea în România, dovedește ca deciziile și strategiile pentru extinderea investițiilor în România au dat roade și îmi exprim speranța că și acest proiect va fi unul de succes, care va aduce plusvaloare atât pe plan local cât și național",  spus ministrul Laufer.

Acest fapt este un prim rezultat concret al vizitei în Asia din perioada 16 -22 septembrie a.c., în timpul căreia ministrul Ilan Laufer și Teiji Teramoto, Head of Global Business Mizuho Bank au semnat Memorandumul de Înțelegere între Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Mizuho Bank privind colaborarea pentru stimularea și susținerea prin intermediul Mizuho Bank a investiților bilaterale și promovarea extinderii economice a companiilor românești și japoneze. Astfel, Mizuho Bank va aduce noi investiții japoneze în România, susținând financiar, în același timp, o parte dintre acestea. 

 

Biroul de presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat