Comunicate de presa Comunicate de presa

Înapoi

Comunicat vizita secretarului de stat Gabriel Gheorghe la Atena

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Gheorghe Gabriel Gheorghe secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a participat, ieri, în marja vizitei pe care o efectuează în perioada 5-6 iulie a.c., la Atena, la conferința "Doing Business in Romania", organizată de Camera de Comerț și Industrie Atena (ACCI), în cooperare cu Ambasada României la Atena.

Demnitarul român a susținut, cu această ocazie, importanța și necesitatea intensificării colaborării între cele două medii de afaceri, promovând atractivitatea economiei românești și a climatului investițional, din perspectiva extinderii investițiilor elene în România.

Agenda vizitei secretarului de stat român în Grecia a cuprins o serie de întrevederi cu oficiali ai guvernului elen, printre care Konstantinos Michalos, președintele Camerei de Comerț și Industrie Atena și Nikos Sofianos, secretarul general ACCI, Theodoros Fessas, președintele Hellenic Federation of Enterprises (SEV) și Christos Staikos, presedintele Enterprise Greece, agenția guvernamentală elenă pentru promovarea investițiilor străine și comerțului.

Discuțiile s-au axat pe modalitățile concrete de încurajare a comunității de business elene să inițieze sau să-și extindă investițiile în România, secretarul de stat Gheorghe precizând că: "atât oficialii eleni cât și companiile din Grecia manifestă un interes ridicat în ceea ce privește identificarea unor proiecte de cooperare în domenii, precum energie, agricultură, turism, dezvoltare regională și cercetare-inovare".

În acest sens, s-a convenit organizarea de misiuni economice reciproce și diversificarea schimburilor comerciale și a investițiilor în domenii de interes comun, precum și aprofundarea cooperării sectoriale, inclusiv în ceea ce privește proiectele de interconectare energetică.

Informații de background

La 31.03.2017, volumul schimburilor comerciale cu Republica Elenă a însumat 407,35 milioane euro, in crestere cu 12,82% fata de perioada similara a anului 2016, cu o pondere de 1,23% în comerțul exterior al țării noastre, din care exporturile au inregistrat 202,31 milioane euro (+20,69%), iar importurile 205,04 milioane euro (+6%).

Grecia se situează pe locul 7 in clasamentul pe tari de rezidenta a investitorilor in societati comerciale cu participare straina la capitalul social. La data de 30 aprilie 2017 erau inregistrate in Romania un numar de 6693 companii cu capital elen, cu o valoare totala a investitiilor de 2,62 miliarde USD.

 

Biroul de presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat