Comunicate de presă Comunicate de presă

Înapoi

Dezvoltarea parteneriatului româno-emiratez

INFORMARE DE PRESĂ

 

 

Dinamizarea şi consolidarea parteneriatului existent cu Emiratele Arabe Unite, atât în ceea ce priveşte schimburile comerciale, cât şi prin proiectele economice comune au reprezentat tema centrală a intervenţiei ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea, în cadrul lucrărilor primei sesiuni a Comisiei Mixte Româno-Emirateze, desfăşurate în perioada 16-17 aprilie 2018 la Bucureşti.

 

Lucrările Comisiei au fost conduse de Teodor Meleşcanu, ministrul afacerilor externe al României, şi de dr. Sultan al-Jaber, ministru de stat pentru afaceri economice şi comerciale al Emiratelor Arabe Unite.

 

Ministrul Oprea a salutat decizia reactivării Comitetului Mixt şi organizarea primei sesiuni la Bucureşti, apreciind că acest fapt va contribui semnificativ la creșterea valorii parteneriatelor și proiectelor investiționale pe care România le poate dezvolta cu Emiratele Arabe Unite. „Suntem mulțumiți de dinamica relațiilor noastre bilaterale, Emiratele Arabe Unite fiind primul nostru partener comercial din regiunea CCG și al patrulea din Orientul Mijlociu. În anul 2017, volumul comerțului bilateral a atins valoarea de 366 milioane de dolari, din care 313 milioane dolari reprezintă exporturi românești", a arătat ministrul Oprea.

 

El a prezentat participanţilor la lucrările Comisiei avantajele competitive ale României, lansând astfel o invitaţie către partenerii emiratezi de a identifica, alături de comunitatea de afaceri din România, posibile proiecte comune din domeniile cu cel mai mare potential pentru cooperarea economică: agricultura, construcțiile, comerțul, infrastructura, IT, transportul, turismul, serviciile medicale, industria de apărare.

 

"România rămâne cea mai atractivă destinație de investiții din Europa de Sud-Est, oferind o piață semnificativă de 19 milioane de consumatori și o poziție strategică între Marea Neagră, Balcani și flancul de Est al Uniunii Europene", a transmis oficialul roman partenerilor de discuţii emiratezi.

 

Ministrul i-a felicitat, de asemenea, pentru câștigarea licitației de organizare a Expoziției Mondiale 2020 şi a precizat că România va fi prezentă cu un pavilion național. "Suntem convinși că acest eveniment va contribui în mare măsură la dezvoltarea parteneriatului nostru cu Emiratele Arabe Unite și cu alte țări din Golf", a adăugat ministrul Oprea, subliniind importanţa participării reciproce la târguri şi expoziţii  pentru promovarea produselor şi serviciilor din cele două ţări.

 

În marja Comitetului mixt de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite, a avut loc şi un forum economic şi de investiţii româno-emiratez, organizat de către Camera de Comerţ şi Industrie a României, eveniment destinat prezentării oportunităţilor oferite de cele două economii şi promovării dialogului între oamenii de afaceri din România şi din Emiratele Arabe Unite.

 

 

 

 

Biroul de Presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat