Comunicate de presa Comunicate de presa

Înapoi

Două noi legături aeriene directe București -Tbilisi și București-Cairo

INFORMARE DE PRESĂ

Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Gheorghe Răcaru, director general al companiei aeriene Blue Air au avut o discuție referitoare la deschiderea unor legături aeriene directe Tbilisi-București și Cairo-București.

 

Necesitatea acestor rute este esențială pentru creșterea relațiilor economice bilaterale și a fost evidențiată ca una dintre prioritățile principale în cadrul lucrărilor de anul acesta ale Comisiilor mixte interguvernamentale cu Georgia și Republica Arabă Egipt, al căror co-președinte a fost ministrul Laufer. 


Operatorul aerian și-a exprimat disponibilitatea de a realiza cele două noi conexiuni începand cu anul 2018,  ministrul Laufer asigurându-i de întreaga cooperare la nivel guvernamental în vederea operaționalizării acestora. 


Realizarea celor două noi linii aeriene este un real sprijin pentru concretizarea măsurilor convenite în cadrul discuțiilor din Comisiile mixte cu Georgia și Republica Arabă Egipt de anul acesta, în care s-a analizat nivelul relațiilor economice și comerciale bilaterale și modalitățile de îmbunătățire și amplificare a acestora, fiind totodată identificate domenii în care există oportunități reale pentru dezvoltarea cooperării economice dintre România-  Georgia și România-Egipt. 

 

Biroul de Presă al Ministerului pentru 
Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat