Comunicate de presa Comunicate de presa

Înapoi

Inscrieri pentru Programul UNCTADEMPRETEC România 2017

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Programul EMPRETEC România 2017 pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale a devenit activ astăzi, 20.06.2017, ora 10.00 și va rămâne deschis până pe data de 7 iulie a.c., data începerii primului workshop, la Iași, cu posibilitatea de prelungire pentru celelalte 3 orașe în cazul neepuizării locurilor.

Prin Program se finanțează workshop-uri de  dezvoltare a abilităților antreprenoriale, în scopul dobândirii de către antreprenori a cunoștințelor teoretice şi cu aplicabilitate practică, necesare începerii şi dezvoltării unei afaceri.

Prin implementarea programului se estimează acordarea de ajutor financiar unui număr de minimum 100 de beneficiari, persoane fizice, care vor participa la atelierele de lucru pentru dezvoltarea competențelor personale antreprenoriale. Bugetul Programului pentru anul 2017 este de 504.000 lei, finanțându-se 4 workshop-uri EMPRETEC pe parcursul a  cate 9 zile calendaristice la Iași, Constanța, Craiova și Cluj. Formatul si conținutul workshop-ului EMPRETEC au fost dezvoltate de Universitatea Harvard împreună cu Management Systems International şi McBeer & Co.

Informații suplimentare referitoare la desfășurarea workshop-urilor sunt afișate la link-ul :

http://www.aippimm.ro/articol/programe/program-unctad-empretec-2017/workshop-uri-de-pregatire-antreprenoriala-empretec

EMPRETEC este un program internaţional pentru dezvoltarea şi sprijinirea antreprenorilor, desfăşurat sub egida Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare ( UNCTAD) - Geneva, fiind operaţional în 32 de ţări din America Centrală, America Latină, Africa şi Orientul Mijlociu.

România este prima ţară din Europa în care se implementează acest Program, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat implicându-se în calitate de partener al UNCTAD şi finanţator al programului.

 

Biroul de presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat