Comunicate de presă Comunicate de presă

Înapoi

Întrevederea ministrului Ștefan-Radu Oprea cu secretarul de stat spaniol pentru comerț, Xiana Méndez

INFORMARE DE PRESĂ

 

 

 

Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, s-a întâlnit, pe 6 septembrie, cu Xiana Méndez, secretar de stat pentru comerț în cadrul Ministerului Industriei, Comerțului și Turismului și reprezentant al Spaniei în CAE-Comerț.

Reuniunea de lucru a prilejuit trecerea în revistă a evoluției excelente a relațiilor economice bilaterale în ultimii ani: în pofida crizei care a afectat ambele economii, comerțul bilateral a crescut cu peste 70% în perioada 2010–2017, în timp ce investițiile spaniole directe în România s-au majorat cu 140%. Există suficient spațiu pentru menținerea ritmului de creștere a cooperării economice, cei doi oficiali discutând despre o serie de acțiuni concrete, menite să conducă la intensificarea și diversificarea schimburilor comerciale, precum și la creșterea investițiilor bilaterale.

Ministrul român a evidențiat avantajele de care dispune România pentru atragerea investițiilor străine: creștere economică peste media europeană, sistem fiscal atractiv, forță de muncă calificată în domeniile tehnice, o piață internă semnificativă, scheme de ajutor de stat și costuri de producție competitive, completate de multiple măsuri de debirocratizare în relația stat - companii private.

Oficialul spaniol a apreciat evoluția ascendentă a economiei românești, subliniind interesul companiilor spaniole pentru investiții în România, în special în sectorul infrastructurii de transport, în energie și industria auto. De asemenea, a caracterizat noul model național de contract de achiziție publică ca fiind mai flexibil în comparație cu cadrul juridic anterior, și a reiterat experiența Spaniei în proiecte de concesiune/PPP, în contextul noii legi a PPP în vigoare în România.

O componentă importantă a agendei discuțiilor a vizat cooperarea în plan european. Cei doi demnitari au abordat temele actuale de interes în domeniul politicii comerciale comune, în contextul preluării de către România a Președinției Consiliului UE în semestrul I 2019. S-a discutat pe tema poziționării celor două state față de negocierile privind Brexit. Spania și România susțin poziția unitară a UE în aceste negocieri.

Informații de background

În 2017, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Spania a fost de 3.918,21 milioane euro, în creștere cu 10% față de anul 2016, având o pondere de 2,83% în totalul comerțului exterior al României. Exporturile românești au totalizat 1.877,83 milioane euro, înregistrând o creștere de 9,08% față de anul precedent. Importurile de produse spaniole în România au atins valoarea de 2.040,38 milioane euro, înregistrând o creștere de 10,97% față de anul anterior.

În primele 5 luni din 2018, comerțul bilateral a crescut cu 16,51% față de aceeași perioadă a anului 2017:  exporturile au totalizat 916,27 milioane euro, în creștere cu 32,24%, importurile au fost de 888,98 milioane euro, în creștere cu 3,78%, iar balanța comercială a înregistrat un excedent de 27,29 milioane EUR.

Peste 5.900 de companii cu participare de capital spaniol în valoare totală de 1,76 miliarde euro sunt înregistrate în România, Spania ocupând locul 7 în clasamentul țărilor de proveniență a capitalului străin investit pe piața românească.

 

Biroul de Presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat