Comunicate de presă Comunicate de presă

Înapoi

Lansarea proiectului "#Antreprenorium"

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Secretarul de stat Paula Pîrvănescu a participat, astăzi, la lansarea proiectului "#Antreprenorium", la Giurgiu.

 

Proiectul are drept obiectiv încurajarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu, prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană din regiunea Sud-Muntenia. Implementarea proiectului va conduce la susținerea a 55 de firme nou înființate și la crearea a cel puțin 110 locuri de muncă.

 

Proiectul #Antreprenorium este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, apelul România Start Up Plus, fiind implementat de Asociația „Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor" EUROPROJECT (CCMP EUROPROJECT), în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în perioada 3 ianuarie 2018 – 2 ianuarie 2021.

 

Secretarul de stat Pîrvănescu a evidențiat, în intervenția ei, atât potențialul economic regional, cât și poziționarea geografică a județului, putând fi atraşi investitori mari, care să contracteze agenţii economici mai mici din zonă: "Prin strategiile derulate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, încercăm să direcţionăm investitori şi către zona Giurgiu, însă este nevoie și de o implicare şi o conlucrare mai mari între întreprinzătorii de aici şi instituţiile statului".

 

De asemenea, demnitarul a prezentat programele derulate de minister pentru susținerea și dezvoltarea mediului de afaceri, invitându-i pe participanți să le acceseze. În acest context, Paula Pîrvănescu a anunțat deschiderea aplicațiilor pentru Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, pe data de 23 iulie 2018, și Programul UNCTAD/EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, pe data de 25 iulie 2018.

 

La lansarea proiectului "#Antreprenorium" la Giurgiu au participat primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, şi preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, Florin Jianu.

 

Biroul de Presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat