Comunicate de presa Comunicate de presa

Înapoi

Ministrul Petrescu - grup lucru L Prevenire

București,

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a condus, astăzi, plenul reuniunii grupului de lucru interministerial pentru elaborarea proiectului Legii prevenției în care s-au armonizat, la nivel de secretari de stat, ultimele observații la proiectul de lege.


Ministrul Alexandru Petrescu a menționat că, în urma discuțiilor de săptămâna trecută din cadrul Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România, a rezultat posibilitatea și necesitatea introducerii în textul viitoarei legi a prevenției a unui capitol dedicat administrației publice locale.

"Extinzând aria de incidență a Legii prevenției, apreciez că introducerea unui capitol dedicat administrației locale este un lucru foarte bun, cu rezonanță pozitivă. Textul final al legii va avea o aplicabilitate cât mai largă, abordând problematica deosebit de complexă a controlului, atât din punct de vedere al informării, cat și al prevenției, două acțiuni de bază, care trebuie să însoțească activitatea de control", a spus ministrul Petrescu.
 

Astfel, împreună cu specialiștii de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene va fi definitivată, în cel mai scut timp, forma acestui capitol, rezultând un document echilibrat, benefic atât mediului de afaceri cât și administrației publice locale.

Participanții la întâlnire au avut observații referitoare la forma de lucru actuală a legii, au insistat ca prevederile să țină cont de fiecare speță în parte și să se aplice faptelor de gravitate minimă, care se pretează la sancțiunea avertismentului.
 

Toate observațiile asumate ale instituțiilor implicate în elaborarea textului Legii prevenției urmează să fie incluse, așa cum s-a procedat și până în prezent, în forma finală a documentului, care va fi lansat în dezbatere publică în cel mai scurt timp.

 

Biroul de presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat