Comunicate de presă Comunicate de presă

Înapoi

Oportunități de cooperare româno-germane

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Ștefan Radu Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, s-a aflat, în perioada 23-24 aprilie, într-o vizită de lucru de intensificare și concretizare a colaborării româno-germane în domeniile investițional și comercial în landul Thüringen, unde a avut o serie de întrevederi atât cu oficiali guvernamentali, cât cu reprezentanți ai mediului de afaceri.

În cadrul discuțiilor cu Wolfgang Tifensee, ministrul economiei, științei și societății digitale, temele centrale s-au referit la importanța relațiilor bilaterale și evoluția ascendentă a acestora, evidențiindu-se certitudinea că există în continuare un potențial de dezvoltare a schimburilor comerciale bilaterale si a investițiilor, care trebuie utilizat în beneficiul ambelor economii.

Partenerii de dialog au apreciat că există reale oportunități de cooperare în domeniul digitalizării prin implicarea firmelor românești de IT în dezvoltarea de proiecte în domeniu derulate în Germania, crearea unei platforme digitale, dar și organizarea unui forum de afaceri care să permită punerea în contact a firmelor românești cu firme germane de profil.

În context, s-a identificat posibilitatea de accedere a companiilor  românești la acceleratoare de afaceri din landul Thüringen.

Ministrul român pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat a avut întâlniri cu reprezentanți ai asociațiilor constructorilor de la nivel federal și din landurile Thüringen și Hessen, dar și cu companii din domeniu. Principalul subiect pe agenda discuțiilor s-a referit la concretizarea oportunităților de subcontractare prin cooperarea firmelor românești cu cele germane în proiecte de construcții în domeniile infrastructură și imobiliar.

De asemenea, ministrul Ștefan Radu Oprea a vizitat Centrul de Formare Profesională Erfurt "BAU Hessen-Thüringen" unde a avut discuții extinse referitoare la domeniul formării profesionale pentru construcții. Cu această ocazie, s-a convenit multiplicarea modelului de pregătire duală germană pe întreg teritoriul României, inițierea unui program de formare a formatorilor pentru școlile profesionale din România  și crearea unui centru de excelență regional pentru pregătire duală care să acopere atât nevoile României cât și pe cele ale țărilor vecine.

 

Informații de background

Germania este principalul partener comercial al României, deținând o pondere de 22,92% din totalul exporturilor României. În anul 2017, schimburile comerciale bilaterale au atins nivelul de 29,5 miliarde euro (+12,78% față de 2016), din care 14,35 miliarde euro exporturi românești (+16,5% față de 2016).

Din punct de vedere investiţional, Germania se plasează în prezent pe locul III, cu un capital social investit (investiţii directe la nivelul lunii februarie 2018) de 4,75 miliarde euro şi un număr de 22.187 firme investitoare.

 

 

Biroul de Presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat