Comunicate de presa Comunicate de presa

Înapoi

Participarea ministrului Alexandru Petrescu la conferinta OCDE

București, 18 aprilie 2017

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, participă în perioada 18-20 aprilie, la Paris, la reuniunea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), conferință care se înscrie în demersul susținut al Guvernului ca România să devină țară membră OCDE.

 

 În cadrul conferinței   vor  fi împărtășite experiențe regionale și vor fi examinate cele mai bune practici internaționale în sprijinirea reformelor de succes, destinate impulsionării investițiilor străine directe și creșterii competitivității.


Agenda reuniunii va fi deschisă de forumul "Reforme destinate atragerii investițiilor străine directe și îmbunătățirii competitivității în Europa de Sud-Est", sesiune moderată de ministrul Alexandru Petrescu, în cadrul căreia sunt programate discuții interactive privind investițiile și competitivitatea în regiune, oferind o imagine de ansamblu a cadrului investițional din Europa de Sud-Est, precum și a provocărilor economiilor din regiune. De asemenea, vor fi propuse modalități de îmbunătățire a abordării regionale în privința atragerii investițiilor precum și dezvoltarea de programe regionale transfrontaliere de infrastructură pentru îmbunătățirea accesului investitorilor la o piață unică, atât către furnizori cât şi către clienţi.

 

Conferința va reuni reprezentanți la nivel înalt ai  economiilor din 10 state din Europa de S-E, decidenți din 35 de țări membre ale OCDE, profesori universitari, antreprenori de succes, membri ai organizațiilor partenere internaționale și experți în domeniu.

 

Pe agenda ministrului figurează o serie de întâlniri bilaterale cu personalități  din boardul de conducere al OCDE în cadrul cărora vor fi abordate aspecte ce țin de îmbunătățirea politicilor interne și globale destinate mediului de afaceri, perspectivele programelor dedicate IMM-urilor, eforturile de a alinia nivelul educațional la nevoile pieței, creșterea competențelor digitale și de management, planul de acțiune pentru a aduce zonele rurale din România în curentul principal economic,  eforturile Guvernului de creștere a ocupării forței de muncă, în special în rândul tinerilor, precum și perspectivele României de aderare la OCDE, în viitorul apropiat.

 

Cu ocazia vizitei la Paris, ministrul Petrescu va participa și la o reuniune cu reprezentanți ai conducerilor executive ale unor companii de top din Franța, organizată de MEDEF – Asociația Întreprinderilor Franceze. Evenimentul va grupa firme franceze importante, interesate să inițieze sau să-şi extindă investițiile în România, cărora le vor fi prezentate noile orientări şi proiecte strategice în domeniul economic, precum și noi oportunități investiționale.

 

Biroul de presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat