Comunicate de presa Comunicate de presa

Înapoi

Participarea românească la târgul „Midsize Enterprise Summit“ 2017

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, împreună cu Asociația pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor (ATIC), au organizat participarea României la târgul internațional Midsize Enterprise Summit (MES), care se desfășoară în perioada 17- 19 septembrie 2017 la San Antonio, Texas, Statele Unite ale Americii.

 

România este reprezentată de 14 companii de profil, reunite sub brandul „romaniaIT", care expun, pe o suprafață de 70 m2, în 7 standuri, o gamă largă de produse și servicii IT&C bazate pe cele mai avansate tehnologii în domeniu. Brandul „romaniaIT" a fost promovat în cadrul ceremoniei de deschidere MES Newcomer (dedicată noilor participanți la acest târg).

 

Cele 14 de firme românești participante sunt: ACCESA CONSULTING SRL, AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE SRL, CEXINA SOFT SRL, CODE, CRYS COMPUTERS SRL, CONSULTING GROUP SRL, DOCPROCESS SRL, HOLISUN SRL, IMPREZZIO GLOBAL SRL, MARKETIZATOR SRL, QUALITANCE QBS SRL, QUBIZ SRL, ROPARDO SRL, TREMEND SOFTWARE CONSULTING SRL, TYPINGDNA SRL.

 

Pe lângă promovarea clasică (în stand) firmele au beneficiat și de oportunitatea promovării serviciilor și produselor proprii direct către clienți preselectați prin intermediul „board-room" (prezentări personalizate de 30 minute în fața a 15-20 clienți calificați). Totodată, în perioada premergătoare târgului, companiile participante au beneficiat de sesiuni interactive de instruire privind modul de promovare pe piața americană.

 

Intervenția din deschiderea evenimentului a aparținut lui Bernard Banks, decan asociat al Universității North Western, o personalitate în domeniul IT, care a abordat subiecte conexe dezvoltării globale, rolului organizațiilor și necesității dezvoltării culturii liderilor.

 

Midsize Enterprise Summit este considerat, în mediul companiilor IT de dimensiune medie, cel mai important eveniment de promovare la nivel global, potențialii clienți fiind din categoria firmelor cu cifră de afaceri de peste 500.000 USD/an.

În acest context, se asigură participanților oportunitatea stabilirii de contacte directe cu cei mai competitivi cumpărători de software la nivel global, clasificați de analiștii Gartner (liderul mondial al consultanților din domeniul IT) în primele 100 companii din acest domeniu. Printre participanții la MES 2017, se numără Intel, IBM, Kaspersky, Lenovo, Hewlett Packard, etc.

 

Biroul de Presă al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat