Comunicate de presa Comunicate de presa

Înapoi

Prima şedinţă a Consiliului de Export

București,26 ianuarie 2017

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Prima şedinţă a Consiliului de Export

În cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a avut loc prima şedinţă a Consiliului de Export, structură organizatorică la nivel naţional ce are ca obiectiv armonizarea strategiilor sectoriale, intersectoriale şi regionale cu Strategia Naţională de Export, precum şi stabilirea obiectivelor şi priorităţilor în domeniul exportului.
 

Şedinţa la care au participat 21 de reprezentanţi ai instituţiilor publice, structurilor patronale şi profesionale cu atribuţii şi activitate în domeniul exportului a fost prezidată de Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Florin Jianu, şi a avut ca scop stabilirea priorităților pentru perioada următoare.
 

Pe agenda reuniunii s-au aflat următoarele subiecte:
1. "Luna diplomaţiei economice", proiect în cadrul căruia se vor organiza o serie de întâlniri între ataşaţii economici şi reprezentanţii mediului de afaceri unde vor fi prezentate ofertele de export şi oportunităţile de afaceri.
2. Colectarea propunerilor și completărilor participanţilor pentru primul draft de Hotărâre de Guvern privind internaţionalizarea firmelor româneşti.
3. Eficientizarea activităţii târgurilor prin transmiterea unor modalităţi de îmbunătăţire a HG-ului 296/2007.
4. Transmiterea de către Consiliul de Export a unei liste care să cuprindă 5 probleme stringente ale mediul de afaceri şi soluţiile propuse.
5. Colaborarea în vederea realizării unui stand unic al României şi îmbunătăţirii brandului de ţară.

 

În cadrul Consiliului de Export, ministrul Florin Jianu le-a transmis participanților: "Consider că rolul acestui for este foarte important iar România trebuie să îşi intensifice activitatea de export şi să eficientizeze activitatea ataşaţilor economici din străinătate. Ţin să vă dau o veste bună, astăzi în cadrul şedinţei de Guvern, a fost aprobat Proiectul de Ordonanță de Urgență privind Programul de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, un nou instrument de promovare individuală a întreprinderilor mici și mijlocii."

Următoarea şedinţă a Consiliului de Export va avea loc pe data de 15 februarie a.c.

 

Biroul de presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat