Comunicate de presa Comunicate de presa

Înapoi

Protocol de colaborare între MMACA și CCIR în sprijinul mediului de afaceri românesc pe piețe externe

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), au semnat miercuri, 27 septembrie 2017, la sediul MMACA, un protocol de colaborare între cele două instituții privind eficientizarea şi diversificarea misiunilor economice externe, cu scopul sprijinirii exportului și pătrunderii firmelor românești pe noi piețe.

 

"Cred că prin acest protocol vom avea oportunitatea de a concretiza și eficientiza rezultatele obținute în urma vizitelor externe, de a ne face cât mai vizibili și atractivi pe plan international, cu atât mai mult cu cât contextul european, al Brexitului, ne este favorabil", a declarat ministrul Laufer, care și-a exprimat întreaga determinare de a face "tot ce ține de mine să avem o șansă cât mai mare ca România să atragă aceste mari investiții și trebuie să fim proactivi, dacă vrem să  câștigăm în această competiție a economiilor dezvoltate".   

 

Președintele CCIR, Mihai Daraban, a declarat că "suntem direct interesați de dinamizarea comerțului exterior. Poziția investițională internațională va fi consolidată prin măsuri de sprijin pentru internaționalizarea companiilor românești, iar deschiderea de noi piețe pentru produsele și serviciile românești va contribui la reducerea deficitului comercial înregistrat în prezent". Președintele CCIR a susținut că CCIR este interesată de creșterea nivelului de participare a mediului de afaceri românesc pe piețele externe, cu precădere overseas, motiv pentru care va asigura sprijin pentru MMACA în sensul identificării și selectării firmelor relevante pentru participarea în cadrul Comisiilor mixte, pentru vizite oficiale și pentru orice alte acțiuni de interes pentru comunitatea națională de afaceri.

 

Va fi creată o bază de date comună de companii, determinantă pentru buna coordonare a participării mediului privat la acțiunile de promovare întreprinse de MMACA și CCIR. Toate demersurile care decurg în baza protocolului vor avea ca scop consolidarea comerțului bilateral și deschiderea de noi piețe pentru companiile românești.

 

Biroul de Presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat