Comunicate de presa Comunicate de presa

Înapoi

România participantă la târgul internaţional Maison & Objet Paris

COMUNICAT DE PRESĂ

16 companii românești din domeniul mobilei au participat în perioada 8 – 12 septembrie a.c. la târgul internațional pentru produse din industria mobilei și pentru decorațiuni interioare Maison & Objet Paris, expunând în pavilionul național, organizat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în colaborare cu Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România, APMR. 

Prin prezența la unul dintre cele mai importante târguri din domeniul decorațiunilor interioare, companiile RUSTIL RO, CAREL CONSTRUCT, CARO JIBOU, BUCIN MOB, EKERO CONCEPT, ITA PRODUCTION, QUADRA INVEST, PRODGLOB CLASIC GLASS, ECOMATRIX, SOPHIA 2004, ADRIAN SISTEM, GLOBAL ART PRODUCTION, H METAL, CESIRO, DIS PROD si SZEL MOB  își diversifică, pe de o parte experiența profesională, iar pe de altă parte, au oportunitatea de a dezvolta importante colaborări pe piața internațională,  valorificând oferta de brand-uri recunoscute în întreaga lume expuse în cadrul Maison & Objet Paris.  

În pavilionul românesc, organizat pe o suprafaţă de 528 mp, companiile românești expun, în hala specializată pentru mobilier, decorațiuni interioare, sticlărie, ceramică fină și soluții pentru design. Oamenii de afaceri români prezenți la târg au avut încă din prima zi numeroase întâlniri de lucru cu asociații de profil, firme de distribuție atât din Franța și din spațiul UE, cât și din alte țări din afara spațiului comunitar, creându-se astfel posibilități efective pentru creșterea exporturilor pe aceste pieţe şi pentru identificarea unor noi oportunități de colaborare cu dezvoltatorii imobiliari, rețele de magazine importante și rețele hoteliere.

Târgul internațional pentru produse din industria mobilei și pentru decorațiuni interioare Maison & Objet Paris se desfășoară în perioada 08-12 septembrie a.c. și este unul dintre cele mai importante evenimente internaționale de profil. Salonul s-a întins pe o suprafață de 250.000 mp, oferind cele mai interesante realizări din domeniul decorațiunilor interioare din ultimul an ale celor peste 3000 de expozanți. În cadrul expoziției au fost prezentate noi tipuri de materiale și soluții inovatoare în domeniu. Pe tot parcursul târgului au avut loc seminarii privind tendințele din sector și oportunitățile de piață, în secțiuni ale târgului, cum ar fi: etnic chic, textile de casa, bucătarii, deco interior și proiecte.

 

Biroul de Presă al Ministerului pentru

                                                                            Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat