IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
Comunicate de presă

Intrevederea ministrului Alexandru Petrescu cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucuresti

COMUNICAT DE PRESĂ

Bucuresti, 15 mai 2017: Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, a avut, astazi, o intrevedere cu E.S. Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucuresti.

Discutiile s-au axat pe actiuni concrete de suplimentare a canalelor de comunicare, pornind de la nivel central, federal, spre toate statele americane, astfel incat, ” intr-un orizont de timp foarte apropiat, aportul investitional al Statelor Unite ale Americii in Romania sa fie unul mult mai substantial”, a precizat ministrul Petrescu.

Au fost abordate, in context, prioritatile din cadrul Parteneriatului Strategic dintre Romania si Statele Unite ale Americii, precum si interesul tarii noastre de a deveni membru cu drepturi depline al OECD, sprijinul partenerilor americani fiind decisiv in atingerea acestui deziderat.

Diplomatul american a reiterat importanta dialogului cu mediul de afaceri si promovoarea mai intensa a ofertei investitionale romanesti pe piata americana.

Nivelurile investitiilor si al balantei comerciale pot fi crescute si prin incheierea unor parteneriate intre InvestRomania si agentiile de promovare a exportului existente la nivelul fiecarui stat american, cu impact asupra multiplicarii afacerilor in cele doua economii, urmand in acest sens a se stabili o foaie de parcurs comuna si un calendar de evenimente care sa conduca la indeplinerea acestui obiectiv”, a declarat ministrul Alexandru Petrescu.

Demnitarul roman a facut o trecere in revista a principalelor programe nationale derulate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat in 2017, precum sprijinirea start-up-urilor si a debutantilor in afaceri (Start-Up Nation), programul national multianual de microindustrializare si programul de dezvoltare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata, sustinerea si promovarea IMM-urilor si a mestesugarilor artizani, incurajarea antrepernoriatului feminin, dar si adoptarea Legii preventiei.

* * * * *

Statele Unite ale Americii reprezinta unul dintre principalii parteneri comerciali non-UE ai tarii noastre, cu un volum al schimburilor de peste 1,7 miliarde dolari, la sfarsitul anului trecut si 1,2 miliarde dolari investitii directe (in cadrul a peste 7.200 de societati mixte romano-americane).

Biroul de presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content