Image default
Comunicate de presă MMACA

Reuniunea Consiliului de Export

INFORMARE DE PRESĂ

 

Creșterea gradului de accesare a schemelor de minimis pentru finanțarea acțiunilor de promovare a produselor românești la export și internaționalizare a companiilor autohtone, precum și simplificarea procedurilor de achiziții pentru organizarea târgurilor și misiunilor economice internaționale au fost principalele teme analizate în cadrul reuniunii Consiliului de Export de astăzi.

 

La reuniunea, coprezidată de Gabriela Mihaela Voicilă, secretar de stat, coordonator al domeniului comerț exterior și Mihai Ionescu, președinte ANEIR, a participat, ca invitat, ministrul pentru mediul de afaceri, comerț şi antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea.

 

“Formăm o echipă complexă, cu expertiză într-o gamă variată de domenii și trebuie să înțelegem că prin dialog susținut și o colaborare onestă și asumată putem să creștem exporturile românești, să reducem deficitele comerciale și să repunem România pe harta țărilor care exportă produse de calitate, recunoscute la nivel internațional”, a precizat ministrul Oprea.

 

În context au fost dezbătute aspecte referitoare la adoptarea unor măsuri prin care exportatorii români să beneficieze de condiții similare și unitare cu partenerii externi în ceea ce privește schimburile și transporturile de mărfuri internaționale.

 

Ministrul Oprea și-a exprimat, cu această ocazie, preocuparea pentru pregătirea participării cu pavilion național la primul târg mondial de piață internă, care va avea loc anul viitor la Shanghai, invitând reprezentanții patronatelor să acționeze determinat pentru ca România să valorifice această oportunitate în avantajul producătorilor români, piața asiatică oferind posibilități concrete de promovare și internaționalizare a produselor și serviciilor autohtone.

 

Biroul de Presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content