IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
MMACA Programul de internaționalizare 2018

Jucării româneşti din lemn şi mobilier de grădiniță, promovate prin Programul de Internaționalizare la cel mai important eveniment de specialitate din Elveţia

Producătorul român Amik Wooden Toys a participat, prin Programul de Internationalizare, la târgul SUISSE TOY, desfăşurat în perioada 12-15 octombrie 2017, la Berna.

„Obiectivul nostru este promovarea produselor AMIK pe cât mai multe piețe străine. Vrem să dezvoltăm relații de colaborare cu parteneri interesați de mobilierul şi jucăriile noastre ecologice din lemn și căutăm în permanenţă noi posibilități de promovare. Participarea la cât mai multe târguri şi evenimente internaționale ne asigură vizibilitatea de care avem nevoie ca să ne extindem”, au declarat reprezentanţii societăţii. Evenimentul din Elveţia „ne-a oferit posibilitatea de a ne face cunoscuţi la nivel internațional, alături de companii de renume mondial, precum şi o experiență unică în ceea ce privește contactul direct cu piețele internaționale.”

Producătorul român a fost prezent la târg alături de marii jucători de pe piața elvețiană de jucării.

Societatea Amik Wooden Toys şi-a început activitatea în 1996, într-un mic atelier în orașul Satu Mare şi este specializată în producția şi comercializarea de jucării din lemn şi mobilier de grădiniță. Toate produsele sunt executate din lemn masiv (preponderent fag), iar suprafețele sunt tratate cu lacuri si vopsele pe bază de apă.

Majoritatea producției este destinată exportului în ţări cum ar fi Germania, Austria, Olanda, Franța, Spania, Federația Rusă.

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content