IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
MMACA Programul de internaționalizare 2018

Clienţi noi pentru prăjiturile tradiţionale româneşti produse de TUAL FAST CHANCE ’98 S.R.L.

Prăjiturile tradiționale românești produse de TUAL FAST CHANCE ’98 vor ajunge în Cipru, Germania şi Spania. Compania a beneficiat de Programul de internaționalizare implementat de MMACA și a participat la una dintre cele mai mari expoziții alimentare din lume, Salonul Internaţional de produse alimentare SIAL 2018, unde a identificat noi parteneri de afaceri.
Cele două mărci de produse ale firmei TUAL FAST CHANCE ’98, ”Doctor Fursec” şi ”Secretul Bunicii”, au fost promovate în cadrul târgului, în faţa a cca. 160.000 de profesioniști din 194 de ţări, oferind reprezentanţilor companiei româneşti oportunitatea valorificării afacerii, atât pe piața franceză cât și pe alte piețe străine.
Participarea la evenimentul expoziţional de la Paris a fost, de asemenea, un prilej pentru producătorul român de a cunoaşte alţi actori de pe piaţa internaţională şi de a se familiariza cu tendinţele existente în domeniu.
Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc a fost cea care a informat firma românească despre oportunitatea aplicării la Programul de internaționalizare derulat de MMACA.
Prezentă pe piața produselor de patiserie și cofetărie din anul 1998 S.C. TUAL FAST CHANCE ’98 S.R.L. produce o gamă variată de prăjituri, fursecuri, produse pe bază de pandișpan, salam de biscuiți şi aperitive.
Firma are o rețea națională de distribuție care acoperă toate județele din România, fiind furnizori pentru principalele rețele de vânzare cu amănuntul din România: Auchan, Carrefour, Cora, Metro, Profi, Kaufland, atât sub brand-ul propriu, cât și sub eticheta lor privată.
TUAL FAST CHANCE ’98 exportă către clienți din Germania, Italia, Spania, Anglia, Cipru, Rusia și China.

S.C. TUAL FAST CHANCE ’98 S.R.L.
www.doctor-fursec.ro

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content