IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
BREXIT

Brexit – aspecte procedurale și stadiul actual al negocierilor privind ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană

1) Aspecte generale

Pe 23 iunie 2016, a avut loc referendumul de retragere al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (UK) din Uniunea Europeană, care a fost urmat de notificarea retragerii din Uniunea Europeană, pe 29 martie 2019. Astfel, UK ar fi urmat să părăsească Piața Unică și Uniunea Vamală, odată cu expirarea perioadei de tranziție, pe 31 decembrie 2020, în cazul în care s-ar fi agreat un Acord de retragere al UK din UE până la 29 martie 2019.

Parlamentul britanic a respins însă, la data de 15 ianuarie 2019, Acordul de retragere agreat de către negociatorii celor 2 părți, prin votul membrilor parlamentului (meaningful vote) cu 432 voturi împotrivă și 202 în favoarea propunerii, ceea ce înseamnă practic că acum, cu aproximativ o lună înainte de data retragerii UK din UE, situația este la fel de incertă ca acum 2 ani, când UK a declanșat pentru prima dată procedura de retragere. Mai mult, membrii parlamentului britanic (MPs) au votat cu 317 la 301 un amendament, susținut de premier, care a cerut eliminarea acordului de backstop a frontierei irlandeze a acordului Brexit în favoarea unor “aranjamente alternative”, acestea nefiind încă definite.

Au urmat discursuri ținute în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de către Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și de către Negociatorul-Șef pe tematica Brexit, Michel Barnier (pe 30 ianuarie 2019), o declarație comună de către Jean-Claude Juncker și Taoiseach Leo Varadkar (pe 6 februarie 2019), și declarații comune de către Juncker și Prim Ministrul Theresa May (pe 7 și pe 20 februarie 2019). În cadrul ultimelor două întâlniri au fost abordate subiecte precum necesitatea unui sistem de siguranță (backstop) de natură temporară pentru evitarea unei granițe tari (hard border) între Irlanda de Nord (care aparține de Regatul Unit) și Republica Irlandei, aranjamente alternative care ar putea să înlocuiască acest backstop pe viitor, cât și posibile modificări ale Declarației Politice care să reflecte pozițiile guvernului UE și ale Regatului Unit până în acest punct.

Astfel, pe website-ul Comisiei Europene la adresa https://ec.europa.eu/commission/brexit-negotiations_en  pot fi găsite cele mai recente știri în legătură cu negocierile Brexit, o scurtă prezentare a evoluției acestora, cât și un ghid al negocierilor. Deasemenea, pe website-ul Consiliului UE la adresa https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/eu-uk-after-referendum/ , pot fi găsite informații cuprinzătoare referitoare la timeline-ul negocierilor privind Brexit-ul (la secțiunea Cronologie), cât și o prezentare generală a negocierilor Brexit.

 

2) Listă de verificare pentru pregătirile făcute de întreprinderile UE în vederea Brexit-ului

Deasemenea, a fost publicat pe website-ul Comisiei Europene un document referitor la pregătirile pe care întreprinderile din UE trebuie să le facă în vederea ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană ( la adresa https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/factsheet-preparing-withdrawal-brexit-preparedness-web_ro.pdf ), care include finalizarea tuturor pregătirilor înainte de 30 martie 2019, evaluarea responsabilităților din cadrul lanțului de aprovizionare, activitățile legate de licențe și autorizații, cât și procedurile vamale. Astfel, întreprinderile UE sunt sfătuite să înceapă de urgență pregătirile pentru retragerea Regatului Unit. În vederea pregătirii întreprinderilor pentru retragerea din UK, acestea pot consulta notificările de pregătire (preparedness notices) la adresa următoare: https://ec.europa.eu/info/brexit/brexit-preparedness/preparedness-notices_en . În acest sens,  notificările de pregătire publicate de către Direcția Generală (DG) TRADE/TAXUD includ o serie de subiecte de interes, precum procedurile vamale și impozitarea indirectă, licențele import-export, aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală de către autoritățile vamale, regulile preferențiale de origine și TVA-ul.

 

3) Drepturile cetățenilor români post-Brexit & alte aspecte procedurale

În ceea ce privește drepturile cetățenilor români/UE cu reședința în Marea Britanie, cei care au reședința legală în Marea Britanie sau care se vor stabili în această țară până la sfârșitul perioadei de tranziție (31 decembrie 2020) vor putea continua să locuiască în Marea Britanie și să beneficieze de drepturile conferite de legislația europeană, în baza obținerii unui nou statut (settled status). Cererile trebuie însă depuse în termen de cel mult 6 luni de la încheierea perioadei de tranziție (până la 30 iunie 2021). Toate aceste aspecte prezentate sunt condiționate însă de intrarea în vigoare a Acordului de retragere, după ratificarea de către Parlamentul britanic și aprobarea acestuia de către Parlamentul European. Mai multe informații în legătură cu statutul cetățenilor români în Marea Britanie post-Brexit, în legătură cu aspectele procedurale pentru obținerea noului status (settled status), cât și în legătură cu contextul general și evoluția negocierilor pot fi accesate pe website-ul Ministerul Afacerilor Externe la adresa http://www.mae.ro/node/47851#null .

 

 

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content