IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
BREXIT

Declarația Prim-ministrului britanic, Theresa May, în ședința Camerei Comunelor a Parlamentului Britanic din 26 februarie 2019

La data de 26 februarie 2019, Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a făcut o declarație în cadrul Camerei Comunelor a Parlamentului Britanic în legătură cu evoluțiile negocierilor Brexit privind re-negocierea Acordului de retragere convenit la finele anului trecut cu UE, după ce a fost respins de membrii Parlamentului Britanic prin votul semnificativ din 15 ianuarie 2019.

Prin discursul adresat membrilor Parlamentului britanic, Theresa May i-a asigurat că nu dorește o prelungire a termenului retragerii Regatului Unit din UE. În același timp, consideră că o prelungire a acestui termen limită ar crea condițiile pentru o retragere și mai dificilă în cazul în care UK ar ieși din UE fără un acord (harder cliff edge). Mai mult, a menționat că în orice caz trebuie să se respecte voința poporului britanic exprimată cu ocazia referendumului din 2016.

Prim-ministrul Theresa May a mai specificat că nu exclude posibilitatea unui no deal, afirmație care a atras proteste din partea membrilor Parlamentului. În acest sens, Prim-ministrul a afirmat că își asumă trei angajamente în viitorul apropiat, și anume:

  1. Va supune Acordul de retragere re-negociat cu UE unui vot semnificativ (meaningful vote) până la data de 12 martie 2019;
  2. În caz în care acordul este respins de către parlamentari, vor fi organizate două voturi separate: unul, în ziua următoare (13 martie 2019), pe tema susținerii unui Brexit fără acord. Astfel, Regatul Unit s-ar putea retrage fără un acord agreat (no deal) la 29 martie 2019 numai dacă există un consimțământ explicit în Parlamentul britanic pentru această opțiune;
  3. În caz că nu va exista susținere suficientă pentru scenariul no deal, atunci, în ziua următoare, în data de 14 martie 2019, membrii Parlamentului vor avea ocazia să voteze pe tema prelungirii procesului de negociere în temeiul articolului 50, după termenul limită 29 martie 2019.

În viziunea acesteia, cele trei opțiuni pentru UK ar fi să părăsească UE cu un acord de retragere, fără un acord de retragere sau stoparea procesului Brexit. Mai mult, a subliniat că prioritățile sale sunt renegocierea termenilor pentru backstop în cazul graniței dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda, protejarea drepturilor muncitorilor britanici în statele membre UE și sporirea rolului Parlamentului Britanic în aceste negocieri.

Discursul Prim-ministrului britanic a fost urmat de cel al liderului opoziției, Jeremy Corbyn, care a afirmat că așteptările prezentate sunt nerealiste deoarece a fost stabilit de către reprezentanții părții UE că în negocierile Brexit, termenii Acordului de retragere (Withdrawal Agreement) nu mai pot fi renegociați. Mai mult, a susținut că UE nu poate ratifica o înțelegere nouă până pe 21 martie 2019, când va avea loc Summit-ul liderilor și că nu poate exista un vot în cadrul Parlamentului UK dacă UE nu a convenit asupra unui nou acord. A susținut că planul alternativ al Partidului Laburist în acest sens este ca UK să rămână într-o Uniune Vamală cu UE pentru a-și proteja industria, să rămână în Piața Unică a UE pentru a continua facilitarea comerțului și a subliniat importanța protecției mediului și a consumatorilor.

La data de 27 februarie 2019 va fi organizată o dezbatere în cadrul Parlamentului britanic, urmând să se discute oportunitatea preluării controlul asupra procesului de retragere al UK din UE de către Parlament.

 

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content