IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
PRESRO2019

Reuniunea Grupului de Lucru a Comitetului pentru Comerț al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (13-14 martie 2019)

În perioada 13-14 martie se desfășoară la Paris reuniunea Comitetului pentru Comerț (WPTC) al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

În cadrul acestei reuniuni, sunt discutate și supuse spre aprobare o serie de documente de interes pentru Uniunea Europeană (UE) în domeniul comerțului internațional. România a solicitat statutul de membru al Comitetului pentru Comerț, solicitarea fiind în curs de analiză la nivelul OCDE, reprezentanții DG Trade care participă în numele UE prezentând stadiul discuțiilor din cadrul acestui comitet în sesiunile bilunare de la Bruxelles ale Comitetului de Politică Comercială – Servicii și Investiții.

Documentul privind ”Explorarea rolului facilitării comerțului în susținerea integrității în domeniul comerțului” propune o conceptualizare a relației dintre politica de facilitare a comerțului și integritate, prin evidențierea anumitor acțiuni specifice politicii de facilitare a comerțului care ar putea susține integritatea în comerț. Comisia Europeană (COM) a propus o serie de amendamente acestui document.

Un alt subiect de pe agendă face referire la „Sprijinirea internaționalizării IMM-urilor prin facilitarea comerțului”, prin identificarea unor politici specifice de facilitare a comerțului care sunt de importanță pentru participarea IMM-urilor în comerțul internațional, atât ca importatori, cât și ca exportatori. Acest document va fi util UE în relație cu activitatea legată de Acordul de Facilitare al Comerțului sub egida Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

De asemenea, în cadrul acestei reuniuni va fi abordată și tematica economiei circulare și a comerțului cu metale și minerale, o serie de comentarii tehnice fiind aduse propunerii de raport de către experți, inclusiv din partea UE.

În a doua zi a reuniunii, au loc discuții pe baza unui nou raport despre serviciile exportate împreună cu bunurile, ce introduce o nouă analiză despre prevalența acestor tipuri de servicii, precum și despre sectoarele acoperite de Acordul General privind Comerțul cu Servicii (GATS), respectiv industriile de manufactură relevante.

Sesiunile de lucru se vor încheia cu o serie de rapoarte orale despre comerțul digital, modele investiționale ale companiilor multinaționale japoneze etc., spre informarea membrilor Comitetului pentru Comerț al OCDE.

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content