IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
PRESRO2019

UE și Noua Zeelandă au încheiat cea de-a treia rundă de negocieri comerciale (18-22 februarie 2019)

Cea de-a treia rundă de negocieri comerciale în vederea încheierii unui Acord de Comerț Liber (ACL) între Uniunea Europeană și Noua Zeelandă a avut loc la Bruxelles, în perioada 18 – 22 februarie 2019.

Cu ocazia acestei runde, negociatorii au discutat despre majoritatea capitolelor viitorului acord, excepție făcând capitolul Reguli de Origine. De asemenea, au avut loc discuții și pe baza ofertelor tarifare de acces pe piață al bunurilor, schimbate recent de cei doi parteneri.

Rezultatele celei de-a treia runde de negocieri arată că s-au înregistrat progrese pozitive privind majoritatea capitolelor cheie ale viitorului ACL UE-Noua Zeelandă, fiind identificate și acțiuni ulterioare specifice în vederea continuării discuțiilor într-o manieră similară și cu ocazia celei de-a patra runde de negocieri, preconizată a se desfășura în Noua Zeelandă, în luna mai 2019.

Negocierile formale au fost lansate de Comisarul pentru Comerț, Cecilia Malmström, și Ministrul pentru Comerț neozeelandez, David Parker, la data de 21 iunie 2018, iar primele două runde care s-au desfășurat în lunile iulie și octombrie 2018, au înregistrat evoluții pozitive pentru un viitor acord modern și ambițios.

În concordanță cu principiul transparenței, aplicat de către Comisia Europeană în negocierile comerciale cu state terțe, a fost publicat raportul celei de-a treia runde de negocieri, ce cuprinde în detaliu rezultatele aferente tuturor punctelor de discuții, acesta putând fi accesat la adresa: http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2019/march/tradoc_157715.pdf.

 

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content