IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
PRESRO2019

Încurajarea investițiilor străine directe în Uniunea Europeană și protejarea domeniilor strategice ale Uniunii Europene – Studiul Comisiei Europene

Comisia Europeană (COM) a publicat o analiză privind participația investitorilor străini la companiile din UE și a dezvoltat o bază de date cuprinzând informații privind entitățile care dețin capital în companiile din Europa. Această analiză face parte din inițiativa privind adoptarea la nivel european a unui mecanism pentru examinarea investițiilor străine (ISD) din țări terțe în UE, în contextul gradului mare de deschidere al UE către investițiile străine directe.

Conform studiului publicat de COM, investitori din aproximativ 170 de țări terțe au investit in UE, reprezentând în medie 1,500-2000 de investitori pe an. În anul 2016, pe locul I în topul investitorilor străini din UE se numărau Statele Unite ale Americii și Canada care dețineau aproximativ 5,5% din cuantumul total al ISD-urilor. Locul II a fost ocupat de companii din țările AELS (Asociația Europeană a Liberului Schimb), precum Norvegia și Elveția. Locurile III și IV sunt ocupate de Centrele Financiare Offshore în ceea ce privește acțiunile și activele. Locul V este ocupat de investitorii din China, Hong-Kong și Maroc. Studiul a relevat o creștere a capitalului străin deținut de Republica Populară Chineză în companiile europene, acesta dublându-se în perioada de referință 2007-2017, de la 1% la 2%.

Sectoarele economice care au atras cei mai mulți investitori străini au fost reprezentate de extracția de minereuri feroase, obținerea de produse din tutun, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute prin rafinarea petrolului, asigurări, reasigurări și fonduri de pensii, dar și în sectorul IT și al serviciilor.

În ce privește implicațiile sociale ale ISD-urilor în UE, Comisia Europeană estimează că în cadrul companiilor cu participare străină lucrează un număr de 16 milioane de oameni, reprezentând un  procent de 17% din totalul locurilor de muncă de la nivelul UE.

Comisia Europeană intenționează actualizarea continuă a bazei de date privind participația investitorilor străini la companiile din UE și monitorizarea trendurilor în materie de ISD-uri din țări terțe în UE pe criterii sectoriale, ale țărilor de origine și ale tipului de investiții.

Documentul integral publicat de Comisia Europeană poate fi consultat accesând link-ul: http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2019/march/tradoc_157724.pdf

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content