IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
PRESRO2019

Eveniment de promovare a PRES RO și a programului Sibiu-Regiune gastronomică europeană 2019, organizat de BPCE Viena

Biroul de Promovare Comercială și Economică (BPCE) Viena împreună cu Ambasada României în Austria şi în colaborare cu Primăria Municipiului Sibiu, oraș ce va găzdui în luna mai summit-ul șefilor de stat ai țărilor membre UE, vor organiza la data de 4 aprilie 2019 un eveniment de promovare a Președinției române a Consiliului UE (PRES RO) și a programului Sibiu-Regiune gastronomică europeană 2019.

Evenimentul din data de 4 aprilie va debuta cu o întâlnire de lucru la Ambasada României în Austria a reprezentanților Camerei Economice Federale a Austriei (Wirtschaftskammer Österreich – WKÖ) cu o delegație sibiană, condusă de primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, în cadrul căreia se va discuta despre învățământul dual în domeniul turismului.

Ulterior va avea loc o întrevedere cu reprezentanții Universității Modul din Viena, oficialii români urmând să discute cu aceștia despre înființarea unei școli de turism în orașul Sibiu.

Delegația sibiană va avea o reuniune de lucru și cu Thomas Stiegler, COO al grupului Porr SA cu care va avea loc un schimb de opinii privind cooperarea în proiecte de infrastructură rutieră şi turistică.

Începând cu orele 17:30 va fi organizat în incinta Ambasadei României în Austria un eveniment de promovare, la care şi-au anunţat prezenţa peste 80 de invitaţi, dintre care amintim parlamentari, membri ai instituțiilor guvernamentale, ambasadori şi alţi reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Viena, oameni de afaceri din diverse domenii.

Evenimentul va debuta cu o prezentare a priorităților PRES RO, urmată de o prezentare a Municipiului Sibiu şi a programului Sibiu-Regiune gastronomică europeană 2019. Invitații vor putea gusta diverse produse alimentare şi băuturi specifice regiunii Sibiului și vor putea asista la o sesiune de live cooking executată de bucătari din zonă.

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content