IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
MMACA

Între joacă şi tehnologie – jucăriile 3D care stimulează creativitatea și imaginația copiilor

Cu finanțarea obţinută în 2017 prin programul Start-Up Nation, antreprenoarea Constanţa Cococi a demarat un proiect inedit – GANIJOCO3D S.R.L., prin care şi-a propus să introducă tehnica printării 3D într-un domeniu nou: jocurile şi jucăriile.

Odată deschis acest drum, Programul Femeia Antreprenor a apărut ca un pas următor firesc în dezvoltarea afacerii sale şi prospectarea oportunităților oferite de alte zone din România şi din străinătate.

La sesiunile de informare organizate în cadrul acestui program, Constanţa Cococi a cunoscut alte femei antreprenor, precum şi problemele cu care acestea se confruntă în dezvoltarea propriilor afaceri. „De asemenea”, a adăugat antreprenoarea, „am înțeles mecanismul financiar din Italia, modul cum pot să-mi dezvolt propria afacere şi în alte ţări.”

În ceea ce priveşte viitorul afacerii sale, antreprenoarea ne-a mărturisit că a reuşit să încheie anul 2018 cu un mic profit, ceea ce poate însemna un succes în sine, având în vedere faptul că businessul său este încă la început, iar echipamentele necesare producţiei propriu-zise (imprimantele 3D, scannerele 3D) au fost achiziţionate în acelaşi an.

Folosind tehnologie de ultimă generație și materiale precum filamentul de plastic sau rășina, jucăriile personalizate 3D produse de GANIJOCO3D S.R.L. prezintă o serie de avantaje faţă de jucăriile clasice – se pot realiza produse unice, cu costuri minime, într-un timp foarte scurt.

Antreprenoarea Constanţa Cococi se implică şi în alte proiecte, fiind un partener al şcolilor în perioada “Săptămâna altfel”.

S.C. GANIJOCO3D S.R.L. produce jocuri, jucării şi păpuși (figurine) personalizate. O categorie de posibili clienți vor fi școlile şi psihoterapeuții care pot personaliza produsele firmei în funcție de tipul de copil (ex. copii cu dizabilități psiho-motorii) care va folosi produsele şi, astfel, să ducă la obținerea unor rezultate cât mai rapide în dezvoltarea personală a copilului.

S.C. GANIJOCO3D S.R.L. oferă, de asemenea, servicii de consiliere şi consultanţă în funcție de nevoile clientului, pentru a găsi soluții tehnice cât mai adecvate pentru satisfacerea cerințelor sale.

 

S.C. GANIJOCO3D S.R.L.

https://ganijoco.ro/

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content