IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
Comunicate de presă MMACA PRESRO2019

Cel de al 6-lea Forum de Afaceri al Parteneriatului Estic, la București

INFORMARE DE PRESĂ

 

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și Camera de Comerț și Industrie a României, organizează, în data de 25 iunie 2019, la București, cel de al șaselea Forum de Afaceri al Parteneriatului Estic.

Evenimentul are loc în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene şi se înscrie în inițiativa Parteneriatului Estic (PaE). Obiectivul reuniunii este acela de a evalua realizările PaE din punct de vedere al comunităților de afaceri și de a dezvolta, în continuare, cooperarea în Vecinătatea Estică a UE, promovând legăturile economice bilaterale și multilaterale dintre statele UE și cele șase state PaE.

La Forum vor participa oficiali guvernamentali și reprezentanți ai mediului de afaceri din zona Parteneriatului Estic și UE, reprezentanți ai Camerelor de comerț române și străine, instituții financiare internaționale și agenții implicate în diferitele aspecte legate de comerț.

Cel de al 6-lea Forum de Afaceri al Parteneriatului Estic va avea loc la JW Marriott Grand Hotel, cu începere de la ora 9:30.

Programul evenimentului:

9:30 – 10:00  Sesiune de deschidere

–        Reprezentanți ai Guvernului României

10:00 – 10:40  Evaluarea implementării acordurilor de liber schimb (DCFTA)

–        Reprezentanți ai Georgiei, R. Moldova, Ucrainei și Comisiei Europene

Accesul tuturor jurnaliștilor interesați să participe la conferință este permis doar pe baza acreditării media prealabile, disponibilă pe pagina de internet a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene:

https://accreditation.romania2019.eu/events/gVAnz5ZyM14K8DN.

Termenul limită pentru acreditare este 15 iunie 2019.

 

 

Biroul de presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content