IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
Comunicate de presă MMACA PRESRO2019

Programele de finanţare pentru IMM-uri, analizate la reuniunea informală a responsabililor guvernamentali cu economia şi mediul de afaceri din ţările SUERD

COMUNICAT DE PRESĂ


Secretarul de stat Paula Pîrvănescu, a solicitat, în cadrul Reuniunii responsabililor guvernamentali cu economia şi mediul de afaceri din ţările SUERD, de astăzi, de la Palatul Parlamentului, includerea programelor de finanţare pentru IMM-urile din ţările membre SUERD în Cadrul financiar multianual post-2020 al Uniunii Europene.

Responsabilii guvernamentali cu economia şi mediul de afaceri din ţările SUERD au convenit termenii unei Declaraţii comune privind rolul IMM-urilor și al structurilor de sprijinire a afacerilor ca instrumente pentru dezvoltarea regională.

“Este necesar să identificăm nevoile specifice ale regiunii Dunării, astfel încât, împreună, să creăm parteneriate eficiente pentru sporirea competitivităţii şi convergenţei economice a zonei. Trebuie să ne concentrăm asupra inovării şi a dezvoltării clusterel or, ca structuri de business puternice, capabile să asigure relansarea economică a reuniunii dunărene”, a transmis oficial MMACA participanţilor la reuniune.

Oficialii SUERD au analizat, în cadrul reuniunii, măsurile de reducere a decalajului de competitivitate între IMM-uri în țările SUERD, structurile de sprijinire a afacerilor în regiunea Dunării, îmbunătățirea mediului de afaceri, extinderea și consolidarea lanțurilor de valori strategice în regiunea Dunării.

Documentul discutat astăzi la Bucureşti va crea cadrul necesar acţiunilor şi politicilor comune viitoare ale statelor membre SUERD în domeniul competitivităţii, cercetării, inovării şi antreprenoriatului, în vederea creşterii coeziunii şi integrării economice regionale.

Dezvoltarea europeană va fi stimulată prin implicarea IMM-urilor, sprijinirea afacerilor și creşterea implicării mediului de afaceri şi a convergenţei economice în regiunea Dunării.

Reuniunea informală a responsabililor guvernamentali cu economia şi mediul de afaceri din țările SUERD a fost organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Ministerul Afacerilor Externe, în contextul celei de a VIII-a ediţii a Forumului Anual SUERD.

*
În perioada 27-28 iunie se desfășoară, la București, în marja deținerii de către România a Președinției rotative la Consiliul UE, sub moto-ul ”Promovăm coeziunea pentru o prosperitate comună în regiunea Dunării”, a 8-a ediție a Forumului Anual SUERD. România exercită, în perioada 1 noiembrie 2018 – 30 octombrie 2019, Preşedinţia rotativă a SUERD.

Coeziunea social-economică și dezvoltarea durabilă a țărilor participante, precum și stimularea competitivității, conectivității și mobilității în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării sunt obiectivele Preşedinţiei Române a SUERD.

Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, lansată în anul 2011, este una dintre cele patru macro-strategii existente la nivelul Uniunii Europene şi reprezintă un mecanism de cooperare a statelor din bazinul Dunării, destinat dezvoltării economice, sociale şi teritoriale a acestei macro-regiuni.

La strategie participă 14 ţări dunărene, dintre care nouă state membre ale UE (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Germania, ca stat federal, plus landurile Baden-Wurttemberg şi Bavaria) şi cinci state terţe (Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova şi Ucraina).

 Biroul de presă al

Ministerului pentru Mediul de Afaceri,Comerț și Antreprenoriat

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content