IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
Comunicate de presă MMACA

Noi perspective de cooperare între România şi Regatul Bahrain

COMUNICAT DE PRESĂ

Valorificarea potențialului de dezvoltare a cooperării economice şi a schimburilor comerciale bilaterale prin încurajarea contactului direct între oamenii de afaceri din cele două ţări a fost una dintre temele centrale de discuţie abordate în cadrul întâlnirii dintre secretarul de stat Paula Pîrvănescu şi Shaikh Abdullah bin Ahmed Al Khalifa, subsecretar de stat pentru afaceri internaţionale în Ministerul Afacerilor Externe din Regatul Bahrain. La întâlnire a participat şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Monica Gheorghiță.

Paula Pîrvănescu a prezentat delegaţiei din Bahrain proiectele strategice în parteneriat public-privat şi cadrul macroeconomic favorabil investițiilor în România. Credem că este absolut necesar să valorificăm aceste oportunităţi prin reluarea discuţiilor business-to-business pentru extinderea relaţiilor economice şi investiționale bilaterale, a transmis oficialul român.

Partenerii de dialog au convenit asupra importanţei reluării negocierilor referitoare la încheierea acordurilor pentru evitarea dublei impuneri și promovarea și protejarea investițiilor. De asemenea, au stabilit ca este necesară cooperarea pentru crearea unui climat de încredere pentru mediul de afaceri, dar și facilitarea unei interacțiuni mai strânse între oamenii de afaceri din cele două țări.

Cele două părţi au identificat domeniile petrol şi gaze naturale, petrochimie și sectorul energetic ca fiind de interes comun pentru dezvoltarea de parteneriate și transfer tehnologic şi de know-how. De asemenea, expertiza MMACA în impulsionarea şi susţinerea antreprenoriatului român ar putea fi preluată în dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii din Regatul Bahrain. În acest context, șeful delegaţiei arabe a adresat felicitări pentru modul în care România a gestionat mandatul Preşedinţiei la Consiliul UE şi pentru rezultatele remarcabile obţinute în domeniul politicii comerciale internaţionale.

Secretarul de stat Paula Pîrvănescu a transmis delegației arabe disponibilitatea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat de a colabora pentru punerea în practică, într-un timp cât mai scurt, a tuturor acestor propuneri.

 

 Biroul de presă al

Ministerului pentru Mediul de Afaceri,Comerț și Antreprenoriat

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content