IMM – Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
Image default
Comunicate de presă

INFORMARE DE PRESĂ

 

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Daniel Popescu, a avut, astăzi, o întrevedere cu E.S. Dr. Ahmed Abdulla Al Matrooshi, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Emiratelor Arabe Unite în România.

Dialogul s-a axat pe aprofundarea relațiilor româno-emirateze și capitalizarea pragmatică a oportunităților de afaceri existente. În acest sens, s-a discutat organizarea de către Ambasada EAU, cu sprijinul MEEMA, a unui Forum de afaceri bilateral dedicat companiilor românești și emirateze, în luna ianuarie 2020, la București.

Ministrul Virgil Daniel Popescu a salutat prezența activă a investitorilor emiratezi în România, menționând, în acest context, că se află într-o fază avansată procedurile interne preliminare negocierilor privind amendarea Acordului bilateral privind promovarea și protejarea investițiilor.

Ambasadorul emiratez l-a felicitat pe demnitarul român pentru asumarea portofoliului economiei, energiei și mediului de afaceri, exprimând, totodată, convingerea că relațiile bilaterale dintre cele două țări vor continua evoluția pozitivă, inclusiv în plan economic și comercial.

Informații de background:
Emiratele Arabe Unite reprezintă unul dintre principalii parteneri comerciali ai României în zona Orientului Mijlociu.
În primele 9 luni ale anului 2019, schimburile comerciale româno – emirateze au totalizat 221,90 milioane USD, din care export 187,74 milioane USD și import 34,16 milioane USD.

 

Biroul de presă

Articole asemanatoare

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.. Accept Nu accept

Politica de confidențialitate
Skip to content