Măsuri antidumping (AD) Măsuri antidumping (AD)

Măsurile antidumping (AD) aplicate de UE la importul unor produse originare din ţări terţe sunt reglementate de Regulamentul Consiliului nr. 1225/2009 din 30 noiembrie 2009 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene.

 

REZUMAT

Dumpingul trebuie să fie delimitat de practicile simple ale vânzării la preţuri mici ca efect al costurilor reduse sau al productivităţii mai ridicată. În acest sens, criteriul cheie, nu este, în fapt, relaţia dintre preţul produsului exportat şi preţul acestuia de pe piaţa ţării importatoare, ci relaţia între preţul produsului exportat şi valoarea lui normală. Astfel, un produs este considerat a face obiectul unui dumping dacă preţul său de export în Uniunea Europeană este mai mic decât preţul comparabil, practicat în cadrul operaţiunilor comerciale normale, pentru produsul similar în ţara exportatoare.

Valoarea normală ce urmează să fie luată în calcul pentru a determina dacă există dumping se bazează în mod uzual pe preţurile plătite sau care urmează să fie plătite, în cadrul operaţiunilor comerciale normale, de către cumpărătorii independenţi din ţara exportatoare.

Totuşi, în cazul în care, exportatorul din ţara exportatoare nu produce sau nu vinde un produs similar, valoarea normală se poate stabili pe baza preţurilor altor producători sau comercianţi. De asemenea, în cazul în care nu există vânzări ale produsului similar în cadrul operaţiunilor comerciale normale sau acestea sunt insuficiente (de exemplu vânzările unei companii ce deţine monopolul) sau în cazul în care, datorită unei situaţii particulare a pieţei, astfel de vânzări nu permit o comparaţie corespunzătoare, valoarea normală poate fi calculată pe baza costului de producţie din ţara de origine.

În cazul importurilor din ţări ce nu deţin statutul de economie de piaţă pentru investigaţii de apărare comercială, valoarea normală se stabileşte pe baza preţului sau a valorii construite dintr-o ţară terţă în care există economie de piaţă sau pe baza preţului din această ţară către alte ţari, sau, dacă nu este posibil, pe oricare altă bază rezonabilă.

A doua bază de comparaţie, pentru relaţia cu valoarea normală din ţara de origine, care determină marja de dumping, este preţul de export. Acesta este preţul efectiv plătit sau plătibil pentru produsul care este vândut pentru export către UE.

În cazurile în care nu există un preţ de export sau în care preţul este stabilit prin aranjamente sau compensări între exportator şi importator sau o terţă parte, utilizarea preţul de export devine imposibilă. De aceea, preţul de export trebuie să fie construit pe baza preţului la care produsele importate sunt revândute pentru prima oară unui cumpărător independent sau pe orice altă baza rezonabilă, în cazul în care produsele nu sunt revândute unui cumpărător independent sau nu sunt revândute în condiţiile în care au fost importate. În aceste cazuri, sunt introduse o serie de ajustări pentru a ţine cont de toate cheltuielile care intervin între import şi revânzare, precum şi de profiturile ce pot apare.

 

Marja de dumping

Marja de dumping reprezintă suma cu care valoarea normală depăşeşte preţul de export. Comparaţia se face între vânzările din aceleaşi etape comerciale şi din perioade cât mai apropiate posibil. Sunt introduse ajustări necesare pentru a ţine cont de diferenţele dintre condiţiile de vânzare, regimul de impozitare sau alte aspecte care afectează comparabilitatea preţului.

 

Prejudiciul

Aplicarea oricăror taxe antidumping presupune prezenţa unui al doilea element cheie: prejudiciul important adus industriei comunitare, fie cel cauzat unei industrii prezente în UE, ameninţarea cu prejudiciul sau producerea unei întârzieri substanţiale în crearea unei astfel de industrii.

Stabilirea existenţei prejudiciului trebuie să se bazeze pe elemente certe de probă şi implică examinarea obiectivă a următoarelor elemente:

 

- volumul importurilor la preţ de dumping, în mod special în cazul în care s-a înregistrat o creştere importantă a acestora, fie în termeni absoluţi fie relativi, în raport cu producţia sau consumul din UE,

- preţul importurilor care fac obiectul dumpingului, în special pentru a determina dacă acesta sub-cotează semnificativ preţurile produsului similar al industriei UE, sau dacă efectul acestuia a fost de a deprecia sau a împiedica creşterea preţului la nivel UE,

- impactul rezultat asupra industriei UE în cauză, mai ales asupra capacităţilor de producţie şi gradului de utilizarea a acestora, asupra stocurilor, vânzărilor, segmentului de piaţă, modificării preţurilor, profiturilor, randamentului investiţiilor, lichidităţilor financiare şi forţei de muncă.

 

În plus, efectul importurilor la preţ de dumping trebuie să fie evaluat în raport cu producţia UE a mărfurilor similare, ţinând cont de cel mai apropiat sector de producţie.

Termenul de „industrie UE" acoperă totalitatea producătorilor UE sau doar o proporţie majoritară din producţia UE. Totuşi, în cazul în care producătorii sunt ei înşişi importatori ai produsului la preţ de dumping, termenul de „industrie UE" poate fi interpretat ca făcând referire la toţi ceilalţi producători UE din sector.

 

Iniţierea procedurilor

Procedurile de apărare comercială sunt iniţiate ca urmare a înaintării unei plângeri scrise de către o persoană fizică sau juridică sau de către orice asociaţie care nu are personalitate juridică, acţionând în numele industriei UE. Atunci când, în absenţa unei plângeri, un stat membru se află în posesia unor elemente de probă suficiente cu privire la dumping şi la prejudiciul cauzat industriei UE, acesta trebuie să le comunice de îndată Comisiei Europene.

Plângerea trebuie să conţină dovezi privind existenţa dumpingului, prejudiciului, precum şi a legăturii de cauzalitate dintre aceste două elemente. Plângerea trebuie să conţină date cu privire la:

 

- identitatea reclamantului şi descrierea volumului şi a valorii producţiei UE în cauză,

- descrierea completă a produsului care se presupune că face obiectul unui dumping, numele ţării de origine, identitatea fiecărui producător, exportator şi importator cunoscuţi,

- date privind preţurile la care este vândut produsul în cauză când este destinat consumului pe piaţa internă a ţării de origine sau exportatoare, preţul de export al produsului, volumul importurilor produselor în cauză şi efectul acestor importuri asupra preţurilor produsului similar,

- date cu privire la fluctuaţiile volumului importurilor produsului vizat şi efectul acestor importuri asupra preţului produsului similar din UE.

 

Plângerea se consideră a fi fost înaintată de către industria UE sau în numele acesteia dacă este susţinută de producătorii UE a căror producţie totală reprezintă mai mult de 50% din producţia la nivel UE.

Plângere este examinată de un Comitet consultativ format din reprezentanţi ai fiecărui stat membru, împreună cu un reprezentant din partea Comisiei, care prezidează lucrările. Dacă, în urma analizei, rezultă că plângerea nu conţine suficiente elemente de probă pentru a justifica iniţierea procedurii, aceasta este respinsă şi reclamantul este informat corespunzător.

Atunci când, în urma consultărilor în cadrul Comitetului, se constată că există elemente de probă suficiente pentru a justifica iniţierea procedurii, Comisia trebuie să declanşeze procedura în termen de 45 de zile de la data depunerii plângerii. Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un anunţ de iniţiere a investigaţiei, precum şi date privind produsul şi ţările vizate, un rezumat al datelor primite, precizând perioada în care părţile interesate se pot face cunoscute şi să îşi prezinte punctele de vedere.

Plângerea poate să fie retrasă înainte de deschiderea investigaţiei.

 

Investigaţiile

Investigaţia desfăşurată de Comisia Europeană în cooperare cu statele membre UE are ca obiect, simultan, dumpingul şi prejudiciul. Este aleasă o perioadă de investigaţie care acoperă, în mod normal, o perioadă de cel puţin 6 luni înainte de iniţierea procedurii. Comisia trimite chestionare părţilor implicate, care au la dispoziţie cel puţin 30 de zile pentru a răspunde.

Comisia poate cere statelor membre UE să furnizeze date, să efectueze verificări şi controale, mai ales la importatorii, operatorii comerciali şi producătorii UE, precum şi să efectueze investigaţii în ţările terţe (sub rezerva acordului societăţilor în cauză şi dacă guvernul ţării respective nu ridică nici o obiecţie). Oficialii Comisiei pot fi autorizaţi să asiste oficialii statelor membre în exerciţiul funcţiunii. În mod uzual, Comisia poate efectua vizite pentru examinarea evidenţelor comerciale ale părţilor în cauză; de asemenea, poate efectua investigaţii în ţările terţe implicate.

La cerere, Comisia poate organiza întâlniri cu părţile interesate, dar şi între acestea, oferindu-le posibilitatea de a-şi prezenta punctele de vedere divergente. Părţile interesate pot analiza toate datele prezentate Comisiei, cu excepţia documentelor confidenţiale.

Investigaţia se încheie odată cu încetarea procedurii ori prin adoptarea unei măsuri definitive. În mod normal, o investigaţie se încheie în termen de 15 luni de la iniţierea procedurii.

 

Încheierea unei proceduri fără luare de măsuri

Rezultatul final al unei proceduri de apărare comercială poate fi negativ. În cazul în care, după consultări, se consideră că nu este necesară nici o măsură de protecţie, şi nu au fost ridicate obiecţii în cadrul Comitetului consultativ, procedura este încheiată. În cazul în care există obiecţii, Comisia prezintă imediat Consiliului un raport conţinând rezultatul consultărilor, împreună cu o propunere de încheiere a procedurii. Procedura se consideră încheiată în cazul în care Consiliul nu ia altă decizie, în termen de o lună.

O procedură este încheiata dacă dumpingul şi prejudiciul sunt considerate neglijabile. De asemenea, o investigaţie poate fi finalizată fără impunerea unor taxe provizorii sau definitive atunci când exportatorii oferă angajamente de preţ iar acestea sunt considerate acceptabile de către Comisie. Aceste angajamente pot lua forma unei revizuiri a preţurilor sau a îngheţării exporturilor atât cât este necesar pentru a fi eliminat prejudiciul cauzat de dumping.

 

Instituirea unor taxe antidumping provizorii

Taxele provizorii pot fi instituite dacă s-a efectuat o determinare provizorie în privinţa existenţei dumpingului şi a prejudiciului şi dacă interesul UE reclamă intervenţia imediată în vederea înlăturării acestui prejudiciu.

Taxele antidumping provizorii pot fi instituite nu mai târziu de 9 luni de la iniţierea investigaţiei. Taxele sunt instituite de către Comisie, după consultarea Comitetului consultativ sau în caz de urgenţă, după informarea statelor membre UE. Comisia informează Consiliul şi statele membre UE cu privire la aceste măsuri provizorii. Cu toate acestea, Consiliul poate decide să adopte un alt curs de acţiune.

 

Instituirea taxelor antidumping definitive

Atunci când constatările definitive arată că există dumping, că acesta cauzează prejudiciu şi că interesul UE necesită o intervenţie, Consiliul instituie o taxă antidumping definitivă. Ca şi în cazul măsurilor antidumping provizorii, cuantumul taxei definitive nu poate să depăşească marja de dumping dar poate să fie mai mică decât această marjă, dacă acest nivel inferior este suficient pentru eliminarea prejudiciului.

Taxa antidumping se instituie în mod ne-discriminator asupra importurilor la preţ de dumping care cauzează un prejudiciu. Regulamentul prin care se impune taxa antidumping specifică cuantumul taxei aplicate pentru fiecare furnizor sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, în numele ţării furnizoare în cauză.

Taxele provizorii şi definitive nu pot să fie aplicate retroactiv. Totuşi, o taxă antidumping definitivă poate fi percepută pentru produsele care au fost puse în circulaţie cu cel mult 90 de zile înaintea de data aplicării măsurilor provizorii.

 

Interesul comunitar

Măsurile antidumping nu pot fi aplicate dacă se constată că instituirea lor nu este în interesul UE. În acest scop, sunt luate în considerare toate interesele la nivel comunitar, în ansamblul lor, inclusiv cele ale industriei comunitare, ale utilizatorilor şi ale consumatorilor. Toate părţile interesate au posibilitatea să îşi facă cunoscut punctul de vedere.

 

Durata şi reexaminarea (revizuirea) măsurilor de apărare comercială

O măsură antidumping rămâne în vigoare numai atât cât este necesar pentru a contracara dumpingul care cauzează prejudiciu. O măsură antidumping expiră după 5 ani de la instituirea ei sau după 5 ani de la data încheierii ultimei reexaminării (revizuirii) a măsurii în cauză. O revizuire a măsurilor are loc fie la iniţiativa Comisiei, fie la cererea producătorilor UE. Taxele antidumping rămân în vigoare pe perioada reexaminării măsurii antidumping.

 

Restituirea taxelor antidumping

Un importator poate cere rambursarea taxelor percepute atunci când demonstrează că marja de dumping (pe baza căreia au fost achitate taxele) a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior nivelului taxei antidumping în vigoare. În scopul obţinerii rambursării, importatorul trebuie să transmită o cerere în termen de 6 luni de la data la care taxele definitive, care urmează a fi percepute, a fost stabilită sau în termen de 6 luni de la data la care a fost adoptată o decizie definitivă pentru colectarea taxelor provizorii. Cererea trebuie înaintată prin intermediul autorităţilor competente ale statului membru UE unde produsul a fost pus în liberă circulaţie. La rândul său, statul membru UE transmite cererea Comisiei care ia o decizie în urma consultării Comitetului Consultativ.